Travestite

Nu stiu altii cum sunt, dar eu dupa ce am terminat facultatea nu am vrut sa ma mai vad cu nici un coleg, colega, profesor si alte oratanii. Nici acum nu vreau, cu o singura Exceptie care mi s-a intamplat de curand. Exceptia asta a venit la un training in Londra. O saptamana a stat Exceptia pe pamantul sfant al druizilor.
Pentru ca mi-a fost si imi este draga, am mers cu vre-o 3 trenuri si 2 metrouri ca s-o vad.
Debutul intalnirii a fost penal: ne vedem, ne imbratisam, nu plangem si tatonam terenul. "Unde vrei sa mergem Exceptie?" o intreb. Si ea zice "Pai sa iau niste cadouri pt colegi si rude din Poundland." Moahahaaa bai nene, conceptul de "la 38" m-a plesnit direct peste fata-Bine ai revenit in Romania! mi-a zis imputita de memorie.
Si zic, esti sigura scumpa mea, desteapta mea, ochelarista sufletului meu, ca vrei acolo? Acolo daca-ti iei umbrela ploua prin ea ca prin ciur, daca-ti iei cana o iei de cotor, vb aia, si tot asa.
N-a fost chip s-o conving. Mergem acolo, cu alai, si cu niste colegi de-ai ei extrem de fazi, asemenatori colilor de hartie velina.
In Poundland n-am mai putut sa ma abtin si-am facut putin misto de viata, de situatie, de mine insami. I-am recomandat egg timer. Ea ma intreaba bland: ce e asta Lolex?
Iubita mea cand fierbi un ou, pui ceasu asta sa-ti sune cand e ou' gata. Daca vrei moale, tare, nah adaptezi dupa gust, timp si situatie, raspund eu.
Ea zice: vaaaai lu' Exceptionalul meu ii plac ouale fierte! si zici ca suna?
Da, zic eu, suna de-ti tulbura toata armonia universului!
Pai in cazul asta sa-i iau doua! zice dansa.
Si de aici am inceput sa recunosc personajul si-am ras de tot: chiloti cu spiderman, pene roz, palarii cu paiete din paiete cu paiete, cutii de biscuiti fara biscuiti, jucarii de oameni pt caini etc.
Apoi am mers si-am probat peruci.

Homo politicus unchanged

In 2007 scriam asta:

"Un unchi de-al meu capitalist, mare filosof familial şi ziarist ratat în carieră, mi-a spus când eu eram mică, prea mică să pot face altceva decât să râd, ca "omul fără principii este ca peştele fără bicicletă". Că pe timpul dânsului şi al steagurilor roşii a întreprins un sondaj empiric în fabrica de ciment în care lucra, prin aplicarea unui chestionar cu două întrebări:

1.Puteţi sa imi spuneţi tovarăşe doua principii după care vă ghidaţi în viaţă?

2.Cum aţi defini noţiunea de principiu?



Acum eu ştiu că erau întrebări deschise, iar a doua întrebare era întrebare de verificare pentru prima. Rezultatele, spunea dânsul, au venit repede şi cu coada între picioare. Subiecţii au picat testul într-o poporţie îngrijorătoare. La prelucrearea datelor, tot empirică şi ea, marea majoritate nu puteau explica ce e acela principiu.
 Ce idei deplasate il stapaneau si pe unchiul asta, evident reactionare, nu-i de mirare ca a ramas cum ii spune si numele: Gigi Lefter...
În gradina mea spaţioasă şi fertilă aş planta, aş uda, aş plivi şi aş creşte cu toata dragostea mea "incerpeptibila"(vb lu Caţavencu Periodicu') pentru fiecare om din Parlament, câte un scaunel electric!"

Si astazi aceleasi printipuri ca de la '44 incoace...

Paranormale

Duminica trecuta m-am dus la Londra. In interes cultural-artistic am intreprins costisitoarea calatorie de la mine din sat pana la capitala. Dupa ce am platit pentru bilet si am mai incarcat si Oyster-ul am inceput sa visez la o revolta studenteasca. Singura care mi-a venit in minte a fost una la care am si participat in anul I de facultate cu aia de la medicina, care aia de la medicina sunt total altfel decat aia de la restu si decat aia de la Poli; astea fiind singurele 3 categorii de studenti din lume.
Tot ce-mi amintesc si prezinta vre-o importanta este ca cineva a facut o pancarta cu "Jos termopanu!". Probabil aceasta intamplare i-a inspirat lu anostu' ala de Florin Chilian cantecul cu aproape acelasi titlu.
Mai bine merg la un flashmob decat la o revolta studenteasca...desi am inceput calatoria dis-de-dimineata am dat peste un cetatean beat si negru care mi-a povestit toata viata lui de emigrant ilegal si necazuile sale erotice, si planurile de viitor care de fapt erau unul: sa ii cumpere un ponei copilului ce va urma. Probabil in ziua aia bause vre-o 3 ponei -din cauza ca nu avea inca un copil, desigur!
Pe la orele 11 am am ajuns la London Waterloo si apoi pe la Embankment. La Embankment se intampla ceva. Era foarte multa agitatie si oamenii purtau steaguri specifice si tricouri cu sigla jocurilor olimpice. M-am lasat purtata de multime datorita gregaritatii si am vazut ca era ceva parada a Paralimpicilor. Vajjjjj scaune cu rotile treceau pe drum, si alergatori din aia pe picioare de scaun...eu nu pot sa inteleg nici macar jocurile olimpice, da' pai jocurile handicapatilor. I-am explicat prietenei mele Carla ca sunt o fiinta inapta intru acestea dar ea a insistat sa faca 568 de milioane de poze si mi-a explicat ca trebuie fiecare individ initiat in jocurile handicapatilor si ca ea intelege pe deplin esenta acestui fenomen paranormal dupa ce a vizionat un meci de fotbal cu orbi. Cand a zis meci de fotbal cu orbi eu n-am mai putut, gata!!!!am ras cu lacrimi, cu spasme, cu spume la gura, mi-au crescut imagini grotesti in cap cu gramezi de orbi ca la rugby, cu bastoane albe cautand o minge, cu Ray Charles comentand meciul...niste tampenii de te doare mintea!
Scopul final al incursiunii mele londoneze era sa ajung aici:
http://www.britishmuseum.org/whats_on/exhibitions/picasso_prints.aspx

Din cauza ca doua minti de femeie nu fac niciodata cat o minte intreaga, nici eu nici tovarasa nu observaseram in prealabil ca expozitia se inchisese de pe 2 septembrie. Pentru ca distorsionez in permanenta realitatea eu am vazut 22 si ea nici n-a cercetat probabil astfel de amanunte total lipsite de importanta intr-un univers paralel.
 Asa ca in stilul meu absolut specific si lipsit de sens am vazut (pe langa sportivii handicapati), intr-un final,
asta:
http://www.britishmuseum.org/whats_on/exhibitions/the_horse.aspx

Ceea ce va doresc si dumneavoastra!

Homo politicus

Pentru ca mare e blogosfera omului si multi blufferi sunt in ea, soarele uneori rasare cu dinti...si rade de noi!  Patinam ieri pe bloguri, total aiurea si anost cand am descoperit ca exista viata dincolo de realitate. Intr-o clipa totul a prins culoare si s-a animat cand am vazut aceasta fata care imi zambea ca un Iisus miop si bland:

Da, este chiar el, tribunul! adunatorul de tara prin repetate procese...de constiinta si procedee artistice si il gasim acum trimitandu-si solii sai de duh si pace prin intermediul blogului autentic romanesc. blogului extrem de nationalist de romanesc!

Parca il aud glasuind de la tribuna, invaluit in tricolor precum Iancu Jianu si Avram Iancu si toti ceilalati Iancu, toti stramosii sai pe linie directa de arbore gene(a)logico-patologic. Il aud si in somn, in somn imi vorbeste pe un fundal de Johnny Raducanu despre cum juca Nichita Stanescu tenis in sort alb si era frumos ca un inger antisemit. Cand visez urat imi vorbeste despre cum a fost abuzat si sodomizat in comunism si fortat sa aiba relatii lirice contra naturii...cu tot partidul si cu liderul suprem in felatii repetate si orgii poetice; si ma trezesc in lacrimi dar nu plang mult, nu, pentru ca imi vin imediat in minte cuvintele mai(e)strului, cuvintele nemuritoare din volumul cu titlu in grai basareaban "Distihuri" in care domnia sa scrie:

"Eu nu mă tem si merg cu fruntea sus

Căci viaţa mea e plină de Iisus…"

Tot el, martirul sadismului erotico-elegiac al comunismului, el vede prin oameni ca prin sticla si scrie cu litere de sange in alt volum, care de data asta ii poarta numele sub pseudonim de agent secret-ortodox -"Ingerul ranit":

"Ce-i şleahta de fantome ce bîntuie pe-aici?
Revin azi, prin odrasle, agenţii bolsevici!"

"Cand eram copil la taica la tara, a cazut un purcel in buda turceasca; oamenii l-au scos si l-au spalat cu furtunul;  cand s-a facut mare si l-am mancat nu mirosea deloc!" (am incheiat citatul din autorul Anonim Popular)










orice asemanare cu personaje reale este desigur o coincidenta bizara, acest blog fiind pe de-a-ntregul o bascalie



The key keeper

Eu si cu prietena mea cea mai buna din facultate pe numele ei de scena Lolex, invatam uneori in facultate.
Prin intermediul cursurilor la distanta de realitatea inconjuratore noi am invatat despre marele psiholog roman Mielu Zlate, care dupa cum o arata chiar numele a fost un mare om.
Printre multele sale descoperiri stiintifico-fantastice el a descoperit si apoi a scris dupa care a spus asta:
cheia cunoasterii celorlalti sta in tine.
In acelasi timp si aceleasi imprejurari academice, tot noi, beam pe terasa Roma unde toti uratii se prefaceau ca sunt rockeri ca sa fie si ei oarecum acceptati social. Terasa Roma nu avea buda inauntru dar avea WC afara cu deschidere prin cerere de cheie la bar.
Pe terasa Roma isi facea veacul un alt mare om ascuns sub pseudonimul Ceapa. Ceapa nu cerea cheia la bar pentru ca el se pisa mereu pe usa de la buda si in general pe tot ce voia el.
Intr-o buna zi el a scris mare pe zidul Romei:

cheia de la buda e in tine.

Fata cu perna

Dimineata la ora 7.15 ma uit prin tren asa aiurea si vad o fata blonda, frumos imbracata, cu balonzaider bej si costum pe sub balonzaider. Pe genunchi tinea o mare perna maro. Peste perna geanta neagra.
Precis mergea cu perna la lucru! Frumos asorte!

Maine imi iau si eu una...imi iau multe, ca sa le pot asorta la umbrela.

Negrii, trenul si ziarul

Oamenii mari de afaceri merg cu avionul personal sau cu elicopterul in interes de afaceri. Cand interesul de afaceri nu este foarte mare si nici obscen de indepartat, ei calatoresc cu limuzine spatioase sau masini cu tractiune 4X4 pe anume portiuni de drum cu dificultate.  Si eu sunt aproape la fel de ocupata ca dansii. De aceea calatoresc in fiecare zi cu un tren intreg! Cu tot trenul asta 4 ore calatoresc (doua ore spre lucru, doua ore dinspre lucru).
Pe tren e fain! Zici ca e twilight zone! Se intampla lucruri la limita dintre nefiresc si abominabil. Cand ma intorceam spre casa cu trenul meu am vazut asta:
Un tanar negru dormea cu capul pe un ziar, ziar care statea plasat intre capul sau negru si fereastra trenului.
Tanarul negru dormea foarte linistit si probabil asculta muzica de/pt. negrii in castile negre din urechile sale negre.
La un moment dat o (pfu era sa zic doamna) femeie neagra deschide usa compartimentului si navaleste cu fese si pasi de mamut chiar in compartimentul pe care eu il imparteam cu tanarul negru. Da sa se rostogoleasca afara, pe usa din dos a compartimentului cand observa victima adormita: il insfaca de maneca, il scutura cu putere si intreaba:
"IS THIS THE EVENING NEWS?" (intinzand mana ca un mare calup de parizer spre ziarul de sub capul adormitului).
Tanarul speriat, doar pe jumatate constient de locul, timpul si imprejurarile in care se afla raspunde:
"NO, NO NO NOOOO!"
Parizerul zice:
"AH!"

-de atunci viata mea nu a mai fost la fel si vad negrii cum vedea copilul din The Sixth Sense dead people-